Despre Stand-Up Comedy

Stand-up comedy-ul a crescut la noi în ultimul timp. Este o formă de artă ce prinde contur și în România. Sincer să fiu, analizam puțin această formă de comedie de foarte mult timp, urmăream niște stand-up-eri încă de la începutul lor de drum în acest sens. Ideea este că lumea a început să afle despre această formă de relaxare abia în ultimii ani, de când YouTube-ul are o “putere” mai mare decât TV-ul. Deși nu toată lumea apreciază artiștii care practică această artă, eu sunt unul care abia așteaptă să urmărească un show nou.

M-am uitat la toți, știu absolut toate spectacolele de pe YouTube și cu toate astea, încă le mai urmăresc. Deși știu glumele pe din afară, încă mai râd la ele și apreciez enorm felul în care sunt spune aceste glume. Nu aș putea spune că un stand-up-er este mai bun ca altul, cu toate că am și eu preferații mei, dar fiecare este bun pe partea lui, fiecare excelează în stilul lui, iar fiecare are glume bune. Știu că o să fiu contrazis de unii cititori pentru că am menționat mai sus că YouTube-ul este mai tare decât TV-ul, o să mă apăr ca de fiecare dată spunând că este părerea mea, deși sunt și cifre care pot “vorbi” în acest sens.

Mi-am făcut un obicei în ultimul timp de a adormi pe astfel de show-uri de stand-up. Îmi pun laptop-ul în față cu un show de pe YouTube și adorm pe el, este foarte plăcut să adormi cu zâmbetul pe buze, să te gândești că artiștii aceștia fac glume din întâmplări reale, peste care dăm cu toții în viață.

One thought on “Despre Stand-Up Comedy”

  1. La fel ca si tine, fara o sesiune de stand-up zilnic parca nu ma simt bine, chiar daca de multe ori se mai repeta glumele, personal nu ma deranjeaza. Nu mai spun de faptul ca de cate ori pot sunt prezent la show-uri, nu pot rata un asemenea eveniment pentru nimic in lume!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *